Moment de tandreţe în trafic: o şoferiţă și un motociclist se sărută. «Jur că îmi iau şi eu motor» – video

Obișnuiți cu scrâșnete de frână, nervi, ”vorbe dulci” și alte ”plăceri” ale traficului din zonele urbane, n-ai putea crede că momentul filmat de un clujean e unul spontan…

Întâmplarea s-a petrecut la un semafor, lângă Regionala CFR din Cluj.

În imaginile postate pe grupul de Facebook ”Șoferi de weekend Cluj” se vede cum un motociclist oprește lângă o maşină, aflată în fața celei din care se filmează, iar apoi pare că bate în geamul portierei, în dreptul şoferului.

În acel moment, autorul filmării se aştepta să fie martor al încă unui episod din lunga dispută dintre motocicliști și șoferi, însă ceea ce a urmat a fost total neașteptat…

Șoferița, o tânără, a ieșit prin geamul mașinii s-a întins spre motociclist, iar cei doi s-au sărutat. 

Un deznodămând care l-a făcut pe autorul filmării să glumească – ”Jur că îmi iau şi eu motor!”.

Clipul postat pe Facebook a devenit în scurt timp viral, iar comentariile nu au întârziat să apară. Evident, unii au apreciat momentul, alţii i-au criticat pe cei doi îndrăgostiţi. 

”La ce aglomeraţie e, aveau timp să facă şi un copil”, a comentat cineva. ”Am urmărit cu deosebită atenţie clipul până la final, emoţionant de-a dreptul. Sincer după cum ai pus muzica aşteptam să se mai întâmple ceva, să apară dansatori, să plouă cu petale, ceva acolo”, scrie altul.

Etichete:

Urmăriți-ne pe Google News - 3Dots Stories

________________________________________________________________

Mărturia unei supraviețuitoare a accidentului produs de Vlad Pascu: ”Dreptate ar fi ca el să facă pușcărie câți ani aveau împreună Roberta și Sebi”

Cristina I. e unul din cei trei studenți răniți în accidentul produs de Vlad Pascu în noaptea de 19 august anul trecut, în localitatea 2

De ce sunt românii așa? ”Mai bine o duceam la un cămin de copii! Și mi-a zis nevasta-mea…”

În afara dependenței pe care o aduce unora, internetul și-a dovedit utilitatea prin furnizarea unor informații utile, accesului facil la educație, cultură și cumpărături. Urmare

Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: ”Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania, unde le fabrică!” – video

Într-o înregistrare video postată pe TikTok, un turist italian se declară uimit de numeroasele mașini scumpe pe care le-a văzut pe străzile din capitala României.

Dănuț Lupu, despre viața în penitenciar: ”Pentru ei nu face nimeni nimic, nu-i ajută nimeni! Sunt foarte mulți din ăștia în pușcărie!”

Dănuț Lupu a vorbit în cadrul emisiunii ”Prietenii lui Ovidiu”, difuzată de Gazeta Sporturilor despre cele șase luni pe care le-a petrecut în spatele gratiilor

Cum e să meditezi copiii miliardarilor? O profesoară povestește experiența din Dubai: ”Mi-a dat 3.000 de dolari ca să-i fac temele pentru acasă”

O profesoară britanică a ales să facă o schimbare în carieră, mutându-se în Emiratele Arabe Unite, unde a oferit meditații copiilor provenind din familii extrem